Primul pas al lui Trump către Rusia în 2017. „Poate că sancțiunile sunt disproporționate”

Primul pas al lui Trump către Rusia în 2017. „Poate că sancțiunile sunt disproporționate
Publicat: 02/01/2017, 14:07

Viitorul purtător de cuvânt al Casei Albe sub administrația lui Donald Trump, Sean Spicer, a declarat într-un interviu publicat duminică faptul că sancțiunile impuse Rusiei, prin care 35 de diplomați și familiile acestora au fost expulzați sub acuzația de spionaj, ar putea fi disproporționate, relatează Reuters.

Consilierul lui Trump a mai spus că președintele ales va chestiona agențiile secrete americane, după măsura luată de Obama și acuzațiile că serviciile secrete rusești au fost implicate în spargerea serverelor Convenției Naționale a Partidului Democrat, pentru decredibilizarea lui Hillary Clinton, lucru de care a beneficiat electoral Trump. De asemenea, Obama a dispus evacuarea a două proprietăți pe care diplomații ruși le foloseau drept case de vacanță.

„Una dintre întrebările pe care le avem este de ce această magnitudine? Adică, vezi că sunt expulzați 35 de oameni, două proprietăți sunt închise, întrebarea este, este această reacție proporțională cu acțiunile lor? Poate că da; poate că nu, dar trebuie să ne gândim la asta”, a spus consilierul lui Donald Trump.

Consilierul a mai dat exemplu China și episodul în care o grupare de hackeri sprijinită de guvernul chinez a pus mâna pe datele a milioane de angajați ai administrației americane. „Nu a fost luată nicio măsură publică. Nimic, nimic nu s-a făcut când datele private a milioane de persoane au fost luate, inclusiv informații despre nivelele de acces de securitate. Nu s-a întâmplat nimic. Deci se pune problema dacă aici e vorba despre răzbunare politică sau un răspuns diplomatic”, a mai spus Spicer.

Președintele ales Donald Trump va avea în această săptămână întâlniri cu reprezentanții serviciilor secrete americane, după ce a revenit duminică la New York.

Sâmbătă, Trump însuși și-a exprimat încă o dată scepticismul în legătură cu implicarea Rusiei în operațiunea de atac cibernetic asupra Partidului Democrat, în ciuda afirmațiilor făcute de administrația Obama în acest sens. „Cred că este nedrept să nu știm. Poate că e vorba de altcineva. Eu știu lucruri pe care alții nu le știu și nu putem fi siguri”, a spus Trump, fără să dea lămuriri suplimentare.

Deocamdată, nu este clar dacă Trump va încerca să anuleze măsurile luate de Obama împotriva diplomaților ruși. Legal, el poate anula un ordin prezidențial executiv. Însă acest lucru l-ar pune în opoziție cu Partidul Republican care l-a adus la Casa Albă, precum și cu serviciile secrete americane, fără a menționa faptul că imaginea SUA ar avea enorm de suferit, fiind o premieră ca o astfel de măsură să fie anulată, iar acuzațiile de spionaj rămânând lansate în spațiul public.

În Congres, presiunea este deja mare și vine chiar din partea partidului lui Trump. Agențiile secrete susțin că Rusia se află în spatele atacurilor cibernetice asupra Partidului Democrat, din campania electorală, în timp ce Moscova neagă aceste acuzații.

Senatorul republican John McCain, șeful Comisiei Serviciilor Armate din Senat, a programat marți o audiere despre amenințările cibernetice străine. El a spus că Rusia trebuie să plătească pentru atacurile „asupra bazelor democrației noastre”. De atlfel, McCain este un adversar declarat al lui Trump, el nesusținându-l în campania electorală.

Și democratul din Comisia de Intelligence din Casa Reprezentanților din Congres este pe aceeași linie, el cerând chiar sancțiuni mai severe pentru Rusia și avertizându-l pe Trump să nu încerce să anuleze ordinul lui Obama.

„Credem că trebuie făcut mai mult. Nu credem sincer că pașii care au fost făcuți sunt suficienți ca descurajare. Și veți vedea că există sprijin bipartid în Congres pentru sancțiuni mai puternice împotriva Rusiei”, a spus Adam Schiff, reprezentantul democraților din California.

Donald Trump l-a lăudat pe Vladimir Putin pentru că s-a abținut, cel puțin deocamdată, să aplice o măsură similară cu cea luată de SUA, de a expulza 35 de diplomați ruși suspectați de spionaj, spunând că așteaptă să vadă politica SUA față de Rusia sub noua administrație Trump. „Minunată mișcare cu amânarea – mereu am știut că este foarte deștept”, a reacționat Trump pe contul său de Twitter.

După ce președintele american Barack Obama a dispus expulzarea celor 35 de diplomați, Vladimir Putin a anunțat vineri că nu va lua o măsură similară, așa cum sunt uzanțele diplomatice în astfel de situații. „Nu vom expulza pe nimeni. Următorii pași pentru restaurarea relației Rusia-America vor fi clădiți pe baza politicii pe care administrația președintelui Donald Trump o va aplica”, a declarat Putin.

Mai mult, Putin a urat un an nou fericit americanilor și a declarat că i-a invitat „pe toți copiii diplomaților americani acreditați în Rusia la petrecerile de Anul Nou și de Crăciun de la Kremlin”.

Întreg scandalul vine în contextul în care administrația Obama acuză Kremlinul că s-a implicat în atacuri cibernetice asupra unor ținte din SUA, prin grupări de hackeri susținute de serviciile secrete rusești GRU și FSB, lucru de care a beneficiat Donald Trump în cursa electorală. Cea mai mare dispută din jurul acestor atacuri cibernetice implică spargerea serverelor Convenției Naționale a Partidului Democrat.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună